POVEȘTILE UNUI MIZANTROP
O carte pe care am senzația că am citit-o prea repede. Cam ca un disperat care ia prima lingură de mâncare, vede ce bună e și apoi halește ca nesătulul tot ce e în farfurie fără a mai simți cu adevărat gustul. Așa am pățit cu cartea asta. Și n-am savurat fiecare detaliu plin de poveste. O să revin cu siguranță la ea. Pentru că e genul de carte care te prinde și te leagă între pagini. Și stai acolo cu sufletul prins și n-ai cum să fugi. Și uneori lăcrimezi. Atunci când viorile înmuguresc…

DARUL UNEI ZILE

O cărticică nerecomandată celor peste 30 de ani. Pentru că, după ce, în nemernicia ta, te hlizești teribil în prima parte (pentru că, nu-i așa, o merita scârba aia):D, închizi cartea într-o notă melancolică și poate cu o ușoară tristețe. După niște ani și niște stări greu sau chiar imposibil de retrăit. Și de care ți-e dor.

COPILUL LUI NOE
E tot cu un copil…e tot cu o temă tristă…e tot Eric-Emmanuel Schmitt, dar n-a ajuns la sufletul meu așa cum a facut-o Oscar și a lui Tanti Roz. Cartea e despre micuțul Joseph, un copil evreu de 7 ani trăind în Belgia din timpul ocupației naziste. Pentru protecția sa (pericolul fiind evident acela al lagărului), copilul e nevoit să se despartă de părinții săi, să-și schimbe și să-și ascundă identitatea intrând într-un internat catolic (la Vila Galbenă) sub protecția părintelui Pons. Dar mai mult decât el, mi-a plăcut doamna farmacistă ”ei, drăcia dracului”:). Știți voi doamna aceea care nu suportă copiii, nu face fapte bune și dacă vreunul din gesturile ei are acest caracter, ai face bine să nu i-o spui. Ei drăcia dracului, doar nu o s-o pui în situația penibilă de a părea…umană.:)

ȘI DESPRE FILME
Dacă tot mi-am luat vacanță și am avut timp, am văzut și câteva filme. Așaa…de plictiseală.

1. Ensemble c’est tout ecranizarea dupa ”Împreună” a Annei Gavalda. Mie mi-a plăcut. E un film cald, frumos, sensibil iar Audrey Tautou e chiar deosebită. Cam ca de obicei, cartea e mai faină.

2. Și dacă tot vorbim de ecranizări, am văzut si Oscar et la dame rose de care aminteam anterior. Regizor a fost chiar Eric-Emmanuel Schmitt și m-aș fi așteptat să-și pună în scenă mult mai frumos povestea. Sau poate aveam eu așteptări exagerate. Deci filmul ăsta m-a enervat că n-a fost mai frumos. Dar cu toate astea, cu toate că știam cărticica pe care o citisem de 800 de ori, tot am scapat o lacrimă la final. Însă, nu filmul mi-a stârnit reacția asta. Ci povestea.

3. The Time Traveler’s Wife O poveste de dragoste frumoasă. Ușor derutantă, ușor de necrezut pe ici pe colo:) dar de ce să fim chițibușari și să nu ne bucurăm de poveste pur și simplu? Draguț film.

4. Și filmul care m-a făcut să bocesc în hohote. Ioiii, poate sunt eu exagerat de sensibilă sau poate filmul ăsta a venit exact când trebuia și m-a atins pe suflet…E vorba de What Dreams May Come. Un film despre ce și cum e dincolo de moarte și un film despre suflete pereche. Nerecomandat depresivilor.

Uitându-mă în urmă la însemnările despre filmele astea, concluzionez că plâng prea mult:) Cineva să-mi recomande niște comedii?:)

UPDATE )

O să încerc pe viitor să raspund la toate aceste căutări pe blogul celălalt, adică aici http://www.avocatix.ro/articole/. Și la oricare altele vor apărea și observ interes pe subiect.

Dau si cateva exemple ajutatoare. Credeti ca intereseaza de ex. “Ce trebuie sa stii ca sa termini rapid un divort?”, “Ce poti face cand vecinul iti “fura” din teren?”, “Cum iti recuperezi taxa de prima inmatriculare/poluare achitata?”, “cum obtii efectiv ceea ce ti-a acordat instanta judecatoreasca printr-o sentinta”, “cum contesti o amenda primita pe nedrept?” sau altele asemenea?

Ma ajutati cu niste idei?

Apoi tuturor Elenelor și Lenuțelor și Costicilor le doresc tot ce e mai bun și o zi faină azi.

Deci responsabilul cu timpul meu liber (Șefu’ cel mare) a fost drăguț săptămâna asta. Și mi-a dat un pic. Drept pentru ca AM CITITTTT. N-aveți idee câtă bucurie ascunde urletul ăsta:)

Labirintul Luciei. Obligatoriu clar.

Titlul cărții se potrivește perfect. Dom’le cum aveam senzația că acu’ acu’ îmi spune ce făcu denaturatul ala de pictor, zbang un cap de perete. NU, deci nu acum aflu. Buuun, am răbdare, mergem mai departe.:) Ma întorc la o poveste de toamnă. Poate-mi spune până la final. Ei așșș…Acum o luăm razna cu Ket-Ariadna prin secole și când ni se pare că ne-am oprit puțin și se întrevede ceva (ieșirea?), Lucia ne spune: Neee, că n-am terminat cu voi:) Deci nu, nu ieșim nici acum. Labirint în toată regula, m-am învârtit prin el ceva de speriat. Și mi-a plăcut. Mi-a plăcut și faptul că mi-o imaginam pe Lucia scriind. NU știu cum a fost pe bune, dar eu o văd total aiurită și distrată ”Ce le fac astora. Hihihi! Iar îi întorc. Acum sunteți în secolul 30, acum apare fișierul misterios, acum mai băgăm o paranteză”:)  Ba uneori mi-o imaginam și trântind. Pentru că o luau razna personajele și le scăpa de sub control. Doar știm că personajele ei fac ce vor și sunt total indisciplinate:) Că doar nu e un roman englezesc clar și cuminte în care o lady se îndrăgostește….

Sigur, toate astea cu Don Juan aplecat peste umăr. Sâcâitor de-a dreptul. Dar poți să te superi?:)

Apropo de..distinsul. Fără niciun dubiu, Lucia e doctor în donjuanologie. Am zis.

Concluzie: plăcut, citiți.

Ioii, și mulțumesc de pauză:)

Dar nu… tu ai avut o treabă, trebuia sa te duci repede, la 43 de ani. Serios, nu crezi ca ai exagerat??? In fond, eram o pustoaica si aveam nevoie de tine inca multi ani. A fost greu fara tine. Dar hai că-ți fac un raport acum cu ce s-a mai intamplat de când ai șters-o (deși…știu că știi, ai fost acolo tot timpul și ai dat o mână de ajutor când mi-a fost greu).

Sunt mare acum. Adult cică. Responsabil. Am o meserie simpatică cu care in principiu fac ce știi că-mi place: ajut oamenii. (probabil ai fi făcut mișto de mine: Da, sigur, tu aia care salvează lumea).:) Încerc sa fac în așa fel încât să nu ajut decât acei oameni care merită. Îți mai povestesc peste ceva vreme dacă îmi iese.

Pe puștoaică o știi nu? Nepoata ta. E un copil haios să știi. Ți-ar fi plăcut rău de tot de ea. Știu eu că ai o slăbiciune la maimuțele vorbărețe.:) Aici e momentul în care mă apucă nervii cei mari. Vă ”văd” pur și simplu împreună… jucându-vă, citind, chițăind… (sunteți perfecți) și mă revolt că n-am apucat să și trăim asta.

În rest….îți mai povestesc eu când vin pe la tine. Sunt lucruri pe care nu le discutăm decât ”față în față”.
Vroiam doar să scriu că aș fi vrut ca azi, de ziua ta, să bei o bere cu noi.